Marian Mihail, avocat la Asociația pentru Protecția Drepturilor Pasagerilor din România, a declarat pentru Gândul că, în cazul Blue Air, statul român are toate pârghiile pentru a deveni acționar majoritar la Blue Air sau pentru a realiza o fuziune TAROM-Blue Air. Avocatul specializat în apărarea drepturilor pasagerilor spune că singura șansă pentru cei păgubiți de anularea curselor Blue Air ar fi reluarea activității operaționale a companiei low-cost. Toate celelalte variante, susține Marian Mihail, sunt în defavoarea pasagerului, în timp ce încetarea activității companiei aeriene va fi automat urmată de o reinsolvență sau de un faliment.
În ceea ce privește recuperarea pagubelor de către pasageri, avocatul Marian Mihail spune că, în momentul de față, doar pasagerii care și-au cumpărat asigurări sunt protejați de situația prin care trece compania aeriană low-cost.
„Dacă la agențiile de turism avem niște asigurări pentru insolvență, poate sunt limitele mici, dar ele există, însă în cazul transportatorilor, în general, nu avem transportatorii de persoane.
În momentul de față, doar pasagerii care și-au cumpărat asigurări sunt protejați de ce se întâmplă cu Blue Air. Protejați în adevăratul sens al cuvântului”, a explicat Marian Mihail.
Avocatul specializat în recuperarea prejudiciilor produse pasagerilor după anularea sau întârzierea unor zboruri susține că cele mai multe șanse pentru restituirea banilor pe biletele anulate de Blue Air sunt în varianta în care compania low-cost își reia activitatea, așa cum a anunțat ultima dată, din luna octombrie.
Singura șansă, în momentul de față, ar fi ca Blue Air să-și reia activitatea operațională. Altfel, toate celelalte variante sunt în defavoarea pasagerului. Dacă își încetează activitatea, automat va urma o reinsolvență, un faliment sau ceva similar. La fel, dacă nu-și reia activitatea, se pune din nou problema acelui ajutor de stat primit în 2020, care trebuie rambursat”, spune avocatul.
În cazul în care compania va intra în insolvență sau ăn faliment, prioritate la restituirea banilor datorați de compania Blue Air va avea statul, care va vrea să recupereze ajutorul de stat acordat companiei în 2020, de peste 300 de milioane de lei, pentru compensarea pierderilor suferite din cauza pandemiei de COVID-19.
Prioritate o să aibă statul, atât ca și creditor pe acel ajutor de stat, atât ca și creditor pe creanțele bugetare, și atunci, pasagerii vor fi la coada listei. Pentru că tot ceea ce înseamnă insolvență, reprezintă o diminuare a datoriilor. Și dacă se mai plătește ceva, se plătește cu mult diminuat„, a explicat avocatul.
Avocatul susține și că Blue Air a greșit și la capitolul comunicare după ce s-a pus problema anulării zborurilor, pentru că a ales să transmită toate deciziile prin comunicate de presă și prin avocați, situație care a slăbit și mai mult încrederea pasagerilor păgubiți că își vor recupera daunele.
„Asta ne spun și pasagerii care vin pe partea de Asociație: ne-am și așteptat să vedem ieșind în față oamenii care chiar conduc Blue Air, ne-am fi așteptat să auzim de la ingineri, de la piloți, de la directori ce fac în concret ca să repornească lucrurile. Nu ies în față decât prin avocați și prin comunicare. Nu este nimic rău în asta, dar într-o situație în care faci apel la încredere, este cam greu să câștigi astfel încrederea pasagerillor obișnuiți. Ar trebui să ieși în față tu, nu prin avocați. În concret, la ora actuală, nu se știe cine conduce Blue Air la nivel operațional. Ei au avut o evoluție tumultoasă în acționariat”, a mai spus Marian Mihail.
În opinia avocatului Asociației pentru Protecția Drepturilor Pasagerilor, statul poate face un pas mai departe să ceară executarea garanțiilor aduse de Blue Air la momentul acordării ajutorului de stat, inclusiv părțile sociale din societate.
La momentul de față, statul poate să execute acea garanție. Statul are tot ce-i trebuie ca să devină acționar majoritar la Blue Air. Poate să preia controlul companiei, ca să o redreseze pe cont propriu – unde nu știu ce șanse ar avea, pentru că ne uităm la TAROM cât de bine sau de rău îl administrează. Poate închide o parte și valorifica el activele, o poate băga în insolvență sau o poate fuziona cu TAROM. Ce vreau să concluzionez este că statul poate să facă mult mai mult decât lasă să se înțeleagă”, spune avocatul Marian Mihail.
Avocatul Asociației pentru Protecția Drepturilor Pasagerilor explică și care sunt variantele de urmat pentru cele trei categorii de pasageri păgubiți, după decizia Blue Air de a-și anula zborurile.
Marian Mihail spune că sunt trei categorii de pasageri păgubiți de Blue Air: cei care urmau să călătorească cu zboruri charter, cei cu bilete anulate la curse de linie și cei care aveau rezervări pentru zboruri viitoare și și-au cumpărat biletele online.
Pasagerii Blue Air care urmau să călătorească cu zboruri charter ar trebui să ia legătura cu agențiile de turism și să le solicite redirecționarea către un alt zbor.
”În acest caz, problema anulării zborului, ca să zic așa, se mută între agenție și transportatori”, explică avocatul.
Pasagerii cu bilete la curse de linie se împart, la rândul lor, în două categorii: cei cărora li s-au anulat zborurile în 6 septembrie, după decizia Blue Air, și cei care aveau zborurile programate în următoarea perioadă.
Oamenii care se încadrează în prima categorie de pasageri ar trebui ca, în momentul de față, să urmeze procedura ca și când ar fi fost caz singular această anulare. Într-o primă fază, trebuie să facă o reclamație pe scurt la transportator, iar dacă nu li se răspunde, să sesizeze Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor”, spune avocatul.
Pasagerii care aveau rezervări pentru zboruri viitoare și au plătit cu cardul ar putea verifica la bancă dacă nu au la contul de card și o asigurare de călătorie.
”Cei care au zboruri viitoare, dacă și-au cumpărat biletul online, cu card, să ceară băncii sau procesatorului de plăți să le fie înapoiați banii, deoarece este un serviciu plătit și neprestat. Tot vizavi de cei care au cumpărat biletul cu cardul, îi mai sfătuiesc să vorbească la bancă și să vadă dacă nu cumva au anexată la card și o asigurare de călătorie”, a mai explicat avocatul.
Drepturile pasagerilor ale căror zboruri au fost anulate fără a fi anunțați în prealabil sunt stabilite în Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului, din 11 februarie 2004. Compania aeriană de la care au cumpărat bilet trebuie să le asigure asistență, să le returneze banii și să le acorde compensații, care pot ajung până la 600 de euro.
„Când se face trimitere la prezentul articol, pasagerii primesc o compensație în valoare de:
Pentru stabilirea distanței se ia în considerare ultima destinație unde pasagerul urmează să sosească după ora prevăzută datorită refuzului la îmbarcare sau anulării zborului”, potrivit prevederilor din Regulament.
Pasagerii afectați de anularea zborurilor trebuie să depună mai întâi o plângere la compania aeriană, utilizând fie formularul furnizat de Blue Air, fie formularul UE privind drepturile pasagerilor, care poate fi descărcat de AICI.
În cazul în care compania aeriană nu răspunde în termen de 6 săptămâni de la primirea plângerii sau răspunsul este nesatisfăcător, formular trebuie trimis organismului național competent din statul membru al UE în care a avut loc incidentul.
Dacă incidentul a avut loc pe un aeroport de plecare din afara Uniunii Europene, poate fi contactat organismul național competent din statul membru de destinație.
În cazul în care pasagerii nu primesc niciun răspuns sau sunt nemulțumiți de răspunsul primit, pot sesiza organismele de protecție a consumatorilor din orice stat membru.
Dacă banii nu au fost recuperați nici prin entitățile de soluționare alternativă a litigiilor sau prin platforma Online Dispute Resolution, în cazul în care biletele au fost achiziționate online, ultima soluție este recuperarea prin instanță.
După ce a anulat toate cursele, pe 6 septembrie, apoi a anunțat că reia zborurile abia din 10 octombrie, inițial anunțând că primele curse vor zbura din 12 septembrie, compania Blue Air a transmis joi un mesaj în care spune că pasagerii afectați vor primi banii plătiți pe bilete doar în anumite condiții.
Aproximativ 230.000 de pasageri aveau bilete cumpărate sau rezervate la curse Blue Air în perioada 6 – 9 octombrie 2022, potrivit datelor transmise de compania aeriană low-cost.
Blue Air nu garantează că aceștia își vor primi banii pe bilete înapoi, condiționând returnările acestor sume de reluarea zborurilor și achiziționarea companiei de către alți doi acționari.
În prezent, potrivit companiei, pasagerii afectați pot opta pentru:
În ultimele zile au fost create peste 17.500 de portofele electronice, totalizând 1.900.000 de euro, iar pasagerii care au ales această opțiune vor putea folosi sumele în vederea achiziționării de bilete imediat ce compania va activa procesul de vânzare.
Compania a anunțat că reia zborurile din 10 octombrie, însă în condițiile în care are foarte multe datorii, iar unele firme partenere au condiționat reluarea serviciilor oferite Blue Air de plata în avans a acestora, nu este clar când va fi rambursată contravaloarea biletelor.
Potrivit procedurii de rambursare pe care Blue Air a afișat-o pe site din perioada pandemiei, sunt 8 pași care ar trebui urmați:
Blue Air are însă multe procese în care pasagerii care au urmat acestă procedură au reclamat că nu și-au primit banii înapoi.
Potrivit platformei Confidas, compania are 2.252 de dosare în instanță, printre care și cele depuse pentru a intra în faliment.
În 2020, Blue Air a declanșat procedura de concordat preventiv, un mecanism de evitare a insolvenței, care permite unei companii să propună creditorilor săi, care dețin peste 75% din creanțe, un plan de redresare și plată a datoriilor.
Potrivit informațiilor publicate în exclusivitate de Gândul, Blue Air are datorii de aproximativ 230 milioane de euro, iar semnale îngrijorătoare au apărut încă din anul 2021, atunci când premier al României era Florin Cîțu și Ministerul Transporturilor era coordonat de Cătălin Drulă.
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, vineri, că a aprobat continuarea verificărilor în cazul scandalului Blue Air, după un prim raport de evaluare, astfel încât responsabilii să poată să identifice toate cauzele care au provocat această situație.
Întrebat cu privire la eventualele suspiciuni existente, urmare a faptului că ar fi fost blocate conturile fără a exista posibilitatea legală – conturile fiind deblocate chiar a doua zi –, premierul a explicat că misiunea Corpului de Control este să identifice toate posibilele ipoteze și cauze în speța Blue Air.
„Da, există și astfel de suspiciuni, motiv pentru care Corpul de control va identifica adevăratele cauze și, exact cum am menționat încă de la început, pe de o parte, ne asigurăm că cetățenii trebuie să beneficieze de sprijinul statului atunci când se găsesc în fața unor astfel de situații, pe de altă parte, cei care au greșit trebuie să plătească pentru ceea ce au făcut”, a spus Nicolae Ciucă.
Blue Air a anulat toate zborurile din 6 septembrie, după ce toate conturile i-au fost poprite de către Administrația Fondului pentru Mediu, pentru o datorie de peste 28 de milioane de lei, pentru care exista o decizie de executare. Compania aeriană preciza că este obligată să oprească toate zborurile până pe 12 septembrie, pentru că nu-și mai poate achita furnizorii.
Decizia a dus la haos pe aeroporturile din Europa unde Blue Air avea zboruri. Mii se români au rămas atunci blocați pe aeroporturi, cerând ajutor pentru a reveni în țară. După anularea zborurilor Blue Air, Ministerul Afacerilor Externe a pus la dispoziția românilor blocați în străinătate liniile telefonice 004 021 4311869 și 004 0751084537 la care românii își pot anunța situația și pot solicita sprijin în vederea repatrierii. Guvernul a decis aducerea în țară a acestora cu avioane Tarom, cei 5 milioane de lei alocați pentru repatriere urmând să fie recuperați de la Blue Air.
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a transmis, pe 7 septembrie, în ziua în care mii de români au sunat pentru asistență consulară, după anularea curselor Blue Air la care aveau bilete, că a suspendat decizia de poprire a conturilor companiei aeriene, după ce aceasta a solicitat eșalonarea plăților restante și a depus documentele necesare. Ulterior, compania Blue Air a conformat că poprirea a fost ridicată și a anunțat că zborurile vor fi reluate pe 12 septembrie, apoi a revenit și a informat că amână reluarea curselor până pe 10 octombrie.
Numai în perioada 6 – 11 septembrie au fost anulate 401 zboruri Blue Air planificate și 54.161 de pasageri au fost afectați de anulări, potrivit detaliilor transmise de compania aeriană, la o zi după anularea tuturor curselor.
Șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Horia Constantinescu, spunea că cel puțin 73.000 de români au depus sesizări privind neregulile de la Blue Air.
Pe 6 septembrie, când Blue Air anunța anularea tuturor zborurilor, reprezentanții companiei îl acuzau pe președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, de ”instigare directă”, pe motiv că, prin declarațiile pe care le-a făcut, a ”distrus încrederea pasagerilor” și a adus pierderi de milioane de euro.
În replică, Horia Constantinescu afirma că Blue Air „șantajează statul român”, motiv pentru care instituția pe care o conduce ar putea depune o plângere penală împotriva companiei.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a transmis detalii despre ancheta care vizează compania aeriană Blue Air, precizând că, din 30 aprilie 2021, când s-au ridicat majoritatea restricțiilor impuse de pandemie, compania a anulat peste 11.200 de zboruri pentru care erau făcute aproape 180.000 de rezervări și s-au plătit peste 66,5 milioane de lei.
Totodată, ANPC a precizat că Blue Air nu a oferit călătorilor motive pentru anularea zorurilor, nu a rambursat contravaloarea acestora și nici nu a plătit compensații. În plus, deși i s-a atras atenția asupra practicii comerciale, compania a recidivat.
CITEȘTE ȘI: